Rugă (2)

O rugă am şoptit încetişor
'nainte somnul dulce să mă-nvingă
Durere să nu simt şi-acum din nou
Şi-o ploaie focul iute să mi-l stingă

Un cântec prea încet şi prea domol
Să-mi fure gândul negru, să mi-l uite
Să-mi pot imagina din nou că zbor
Iar noaptea să-mi aducă somnul iute...

Să uit orice vreodată a făcut
Ca sufletul să-mi fie o furtună
Un zâmbet să schiţez şi-apoi s-adorm
Îndata ce-am şoptit că ... "noapte bună"

Şi-un vis frumos, cu cer şi cu păduri
Cu soare mult, îndată să apară
Să nu suspin... şi-abia să mă trezesc
Când se iveşte soarele de vară...

Furtuna

E cerul albastru, şi-i palidă luna
Departe se vede cum vine furtuna
Iar norii sunt negri, opaci si grăbiţi
Şi-n tot orizontul ei par risipiţi

Porneşte şi vântul să bată mai tare
Doar spre a vesti că furtuna e mare
Copacii se-nclină si joacă în vânt,
Deasupra oraşului plouă mărunt...

Mai tare, mai tare tot şuieră vântul
Şi-şi cântă mereu în crescendo descântul
Copacii iar joacă şi fac plecăciuni
Căci ploaia-i creată să facă minuni

Şi frunzele par azi recunoscătoare
Se-mbată mereu din a ploii savoare
Şi stropii de apă par vii sub lumină,
Şi sufletu-mi pus la-ncercare alină.....